vineri, 30 noiembrie 2012

Cuvintele dor

   Ma numesc Mihai, am 11 ani si… sunt “cel din ultima banca de la fereastra”. Sunt mai retras de felul meu, iar colegii mei au observat asta si rad de mine tot timpul. Imi spun mereu ca eu nu am haine ca ei, ca sunt sarac si ca ar trebui sa muncesc pe la oameni. Mi-e teama sa mai vin la scoala pentru ca atunci cand rad de mine stie toata scoala. Ultima data, cand a fost ziua lui Stefan, un coleg de clasa, eu nu am fost invitat pentru ca mi-a spus ca eu nu sunt prietenul lui ci doar un mobilier din clasa. Mama lui totusi m-a invitat, dar mi-a fost frica sa ma duc, cine stie ce imi mai faceau…
Mi-e rusine sa-i spun dirigintei, poate ca nu ma va intelege sau poate nici nu ma va asculta sau poate va rade si ea de mine. Sunt foarte trist din cauza lucrurilor care mi se intampla, dar ce sa fac? Pur si simplu nu am incotro decat sa stau si sa suport, sa mai suport putin, poate totusi mi se va schimba situatia sau poate ar trebui sa ia sfarsit ceva… As vrea uneori sa strig cat pot de tare despre ceea ce mi se intampla, insa nu cred ca ma poate ajuta cineva si asa m-am hotarat sa pastrez totul doar pentru mine, sa nu mai stie nimeni…
(Catalina – asistent social; caz inregistrat de Asociatia Telefonul Copilului la 116 111, editat pentru pastrarea confidentialitatii) - sursa

   Am copiat aceste cuvinte de pe http://www.cuvinteledor.ro un site / campanie iitiate de Romtelecom impotriva violentei verbale care duce la grave traume psihice.
   Scriu aceste randuri in conditiile in care am avut 75 KG in clasa a 4-a si 125 in a 9-a, deci am fost victima violentei verbale. Am ales varianta mea de combatere si anume, gluma, adica am glumit cu ei cand m-au facut in toate felurile si m-am imprietenit cu ei pentu ca nu am avut alternativa. Cel mai greu era cand ajungeam acasa si eram singur si-mi dadeam seama ca de fapt pe langa ca-si bat joc de mine, eu, le dau dreptate, intr-un oarecare fel dar, care ar fi fost alternativa mea? Sa ma interiorizez, sa ma ascund intr-un colt de clasa si sa stau acolo si oricum sa suport cuvintele dureroase ale colegilor. Copiii sunt sinceri pana la un momet dat (si-aici ma refer pana la clasa a 4-a) si rai de la un moment dat pentru ca e un fel de lupta pentru supravietuire, cine e sef. Pe de alta parte cei retrasi invata bine, si bineinteles eram asa si ii ajutam la lucrari, teme, s.a.
   E greu sa scapam de violenta verbala pentru ca in majoritatea cazurilor, cei care ataca verbal sunt cei care ajung ratati, vagabonzi, singuri sau , ca sa termin cu o gluma, ajung sa munceasca in vanzari.

2 comentarii:

  1. m-a naucit putin articolul tau...
    e greu sa fii altfel in lumea celor mari dar si mai greu in lumea celor mici...
    copii pot da dovada de multa cruzime si daca parintii nu fac nimic ca sa indrepte asta si de obicei nu fac atunci... :(
    esti un tip puternic,ai avut intuitia de a lupta si nu de a te apara...doar tu stii cat te-a costat asta...
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E nevoie de multa lupta din partea parintilor pentru ca pustii lor sa nu jigneasca. Din pacate bunul simt lipseste si la cei mari.
      Daca incercam sa ma apar eram o cauza pierduta pentru ca erau multi si-mi trebuiau contra-argumente foarte solide. E ok, a trecut.
      p.s. va tot amenint ca va scriu cum am slabit dar am sa o fac in curand.

      Ștergere